Dăncilă despre Protestul Diasporei: ”Manifestanţii au venit cu răniţii de acasă!”

Peste 24 de participanţi la mitingul organizat de Diaspora în Piaţa Victoriei au fost răniţi, până la această oră, în urma intervenţiei Jandarmeriei. Deşi evenimentul este transmis pe toate posturile TV de ştiri din România, se pare că imaginile ajung destul de distorsionate, din cauza distanţei, în străinătate, acolo unde premierul României se află în concediu de odihnă. ”Revoltătoare această manipulare mediatică a televiziunilor. Este evident pentru toată lumea că manifestanţii din Piaţa Victoriei au venit cu răniţii de acasă, jandarmii nu şi-au făcut decât datoria, abia au avut vreme să mute nişte garduri şi gata, au şi început să se umple ambulanţele de protestatari loviţi. Mai grav este faptul că au fost agresaţi chiar membrii forţelor de ordine, cu pietre şi fecale, strigându-se ”un-doi-trei, ne-am c...t pe ei!” Dumnezeule, în ce ţară trăim?”, şi-a încheiat retoric postarea pe Facebook Viorica Dăncilă.

Comentarii
Episoade recente toate episoadele